Ultimele 3 nopti le-am petrecut intr-o sectie de terapie intensiva.
Ce e socant acolo nu e ca:
- nu exista medicamente,
- oamenii care ar trebui sa se ocupe de bolnavi (doctori, asistente, infirmiere) sunt platiti cu salarii de nimic si nu se gandesc decat la cum o sa-si plateasca dobanzile la credite,
- asistentele se ratoiesc la muribunzi,
- toata lumea doarme in garda,
- medicilor nu le pasa prea mult de tratamentele prescrise, care par mai mult niste pronosticuri loto, aruncate pe dupa umar.
E socant ca nimanui nu pare sa-i mai pese de vietile oamenilor care se sting in sectie. Mai mult de 3 sferturi din pacienti au murit cat timp am fost acolo. Si cred ca doar jumatate ar fi fost incurabili. Restul au murit doar din cauza neglijentei si a lipsei de interes.
Si vorba vine ca e “socant”. Dupa trei nopti, devine ceva “obisnuit”…
Ai fost in “misiune” sau internat ? Este un consecinta, nu un fapt. Daca vrei pot sa iti povestesc de copii si de ce s-a intamplat in perioada 1990-2005 pana au inceput scandalurile. Adica de inceputuri. Daca stii, poti sa imi povestesti despre ce s-a intamplat pe parcurs. NU exista solutie viabila la momentul asta. Si nu din cauza medicilor, nu din cauza oamenilor, nu din cauza sistemului. Nu a existat niciodata si nu si-a pus nimeni problema asta.
Empatizez la fel de mult ca si tine cu oamenii. Dar de aici nu mai pun cuvinte in plus.
Asa functioneaza societatea, asa va functiona. Am incercat, sa salvez oameni, si intreprinderi, nimeni nu vrea sa fie salvat. Mioritza, ortodoxismul, balcanismul, ce vrei tu … sunt factori care iti spun nu sa lupti, ci dimpotriva.
Dupa care devine “obisnuit”.
Si ca sa nu uit, vorbeam acum o luna despre Romania si cineva mi-a spus ca asistam la “Libanizarea” Romaniei. Necunoscand termenul, am cerut explicatii. “Adica toti oamenii au, multi sunt bogati, dar tara este in mizerie si nimanui nu ii pasa de nimic”. Well, egoismul a ajuns foarte sus, si empatizarii la nevoi simple ii va lua multi ani sa se reinstaureze. Mizez pe criza pentru o reconciliere umana. Insa nu prea mult.
Eu am trait pe viu in oct anul trecut o experienta de genul acesta. Dupa operatie, la putin timp dupa ce m-am trezit din anestezie, pentru ca eram cel mai bine dintre toti si a venit o urgenta si nu erau destule paturi, am fost mutata din pat pe o targa din aceea care te duc in sala de operatii, si tinuta acolo pana dimineata (adica de undeva de la ora 7-8 seara pana dinineata pe la 8-9 cand m-au dus in salon, asta dupa o operatie care a durat cam 5-6 ore). De monitorizare nici nu se mai pune problema, trageam eu de fire sa vad daca mai sunt prinsa la ceva sau nu, pentru ca nu prea ieseau la numar monitoarele, aparatele cu cate persoane eram. Si imi aduc aminte ca-mi atarnau picioare pe acea targa, si nimeni nu-mi facea nimic, nu ma ajuta cu nimic,a fost un cosmar…
@Claudiu: am fost in “misiune”. Am insistat eu sa platesc absolut tuturor. Asa ca tatal meu a fost cel mai bine tratat pacient din sectie. Ideea e ca as fi fost dispus sa platesc si mai mult (doctorii si unele asistente n-au acceptat, pt ca si tatal meu e medic). Mie asta mi se pare o solutie foarte buna. Du cat mai multe servicii medicale in privat. Pe restul pastreaza-le pentru oamenii fara resurse, insa sub o mai aspra supraveghere a primariei.
@Mihaela: intr-adevar nu te baga nimeni in seama. Am vazut o pacienta care a murit pentru ca, fiind agitata, si-a smuls singura firele. Un alt pacient nu putea sa respire, iar cand cu maximum de umilinta am sesizat o asistenta, ea l-a certat si l-a intrebat daca nu vrea sa vina doamna doctor sa-l intoarca…
Am trecut si eu de curand prin experienta parinte medic/matusa operata. Sa pastrez la nivel de gluma, a trebuit mult “unguent” la asistente. Ori 3 schimburi … No comment.
Pingback: Uite d’asta! « Un blog cu atitudine