Felicia Filip in concertul de la Venetia. Imnul National al Romaniei si Oda Bucuriei:
In sfarsit se termina cinci ani extrem de obositori. Obositori de atata politica si mai ales de atata scandal desantat.
Si poate cel mai trist, referitor la acesti ani, este ca scandalul politic permanent ne-a facut sa uitam (si sa ratam) ca am devenit europeni. Si am uitat chiar din prima saptamana dupa ce am aderat.
Pe 11 ianuarie 2007 a aparut Elena Udrea cu scandalul “biletelul roz” (vezi cronologie). Iar de atunci, a fost aruncata in aer orice idee de stat de drept, de institutii independente, de proiect politic sau de decenta. Totul culminand cu: Boc si cel mai incompetent guvern al Romaniei, FMI si datorii de 20 de miliarde de euro, Monica Iacob Ridzi si deturnarea de fonduri publice in scop electoral, Elena Basescu si sprijinul pe fata al institutiilor in alegerile europarlamentare, Elena Udrea si ascensiunea ei in pozitia de al doilea politician in stat (vezi si de ce).
Asa ca recomandarea mea de vot este “stop scandalului!“, indiferent cu cine veti vota.
S-a “rezolvat”. Adica nu avem guvern.
Ar fi fost pacat ca 5 ani de scandal continuu sa se termine altfel decat au inceput. Nu conteaza locurile de munca, nu conteaza ce se intampla cu leul sau cu acordul cu FMI.
Conteaza doar scandalul. Scandalul denumit Basescu.
Scandal pe care toti ar trebui sa cerem sa se incheie. Respectiv intr-un singur fel: prin plecarea acasa a celui care ii da numele.
Am ascultat discursul in care Sorin Oprescu si-a anuntat candidatura la Presedintie.
Chiar daca intrarea lui in cursa inseamna ca pana la urma a mintit, am sentimente putin diferite fata de acum cateva luni. Pe de o parte, discursul lui a fost magistral (merita sa intre in putinele studii de caz de retorica din ultimii ani), iar pe de alta parte, campania suna pana acum foarte deprimant.
Un discurs anti-partide e insa mai periculos decat ne imaginam, asa ca sper ca el sa se schimbe.
Pana la urma ii urez bun venit in cursa. Eu personal sunt linistit ca oricine ar intra in turul doi, Antonescu, Geoana sau Oprescu, va fi o alternativa buna la Basescu. Iar daca aceasta intrare creeaza mai multe sanse ca Basescu sa piarda in turul doi, cu atat mai bine.
Tocmai am aflat, cu o oarecare admiratie ce-i drept, de noua lovitura a lui Traian Basescu. Adica Referendumul pentru Parlament Unicameral.
Personal, m-am intors luni din scurta vacanta din Grecia. Dar n-am apucat sa pun poze si sa povestesc.
Pentru ca a aparut povestea asta, care va scutura din nou fragila noastra democratie damboviteana. Si va smulge o multime de exclamatii admirative la adresa spectrului politic care ne bantuie de cinci ani, de acum, de la Cotroceni.
Nu m-as complica deja in analize serioase, dar tin totusi sa pun o dedicatie muzicala in ton cu evenimentele.
E vorba, cum altfel, de Tudor Gheorghe, respectiv piesa “Criza“. Ea face parte din singurul album, dupa stiinta mea, de protest social-politic al Maestrului – “Mie-mi pasa!”. Un album realizat intr-o perioada extrem de tulbure in Romania: 1999-2000.
(versuri: Tudor Gheorghe)
N-avem ape minerale, n-avem gheata, nici hartie,
N-avem varza de sarmale, dar avem Democratie!
Bisnitarii si primarii in aceeasi berarie
Se tocmesc schimband dolarii de cand e Democratie!
Lumea pare ca se-ntoarce, viata pare ca reinvie,
E-o parere ca se toarce firul de Democratie.
Duritate-n exprimare, ras strident si marlanie,
S-a dus dracu-orice candoare, de cand e Democratie!
Doamne, tine-ma cuminte, ia-mi lucirea de manie,
Dintre cantec si cuvinte vreau aici Democratie.
Ca sunt singur si ma bate planset vechi de Ciocarlie
Dintr-o parte-n alta parte, si tac in Democratie!
De rusine si de frica pustnic vechi intra-n chilie
Care Doamne nu mai pica, de cand e Democratie
Dar decat asa, Parinte, naclait de pesimism,
Scoate-ma din necuvinte, da-ma-n Totalitarism!
Mi se pare interesant pentru orice comunicator sa afle care piete merg bine, chiar si pe timp de criza.
Wall-Street.ro a facut un astfel de top, iar in materialul lor puteti citi si ce factori au influentat aceste piete in prima parte a anului.
E vorba de:
Din acest top, s-ar putea trage concluzii precum ca: fumam mai mult, dar “mai premium” (probabil pe motive de stres); platim mai mult pentru a ne trata altundeva decat in cosmarul care e sistemul de sanatate de stat; managerii incep sa fie mai preocupati de propria performanta; femeile vor sa fie mai atractive; suntem mai tematori; incepem sa devenim mai preocupati de cat de sanatoase sunt alimentele pe care le consumam.
Corect?
Cred ca deja multa lume stie ca in aceasta vara sunt “implicat” intr-o campanie de PR cat se poate de “savuroasa” si de “in pas cu vremurile”.
Respectiv in conflictul cu dezvoltatorul imobiliar Euro Habitat si al sau proiect – Planorama (despre care am mai scris in trecut aici, apoi aici si aici).
Ce e interesant la acest caz de teapa imobiliara e ca, din 2005 pana in iunie 2009, presa a fost unul din factorii care au ajutat la succesul ei. Conform unei monitorizari complete, nu a existat niciun articol negativ la adresa Planorama (cu o mica exceptie, cand primul lor constructor, a dat faliment in vara lui 2007).
In schimb au fost multe copy-paste-uri de comunicate/declaratii sau informatii triumfaliste. Desi, in opinia mea, nu era deloc greu sa monitorizezi daca niste angajamente sunt sau nu tinute, cu atat mai mult cu cat vorbim de incalcari succesive timp de mai bine de 2 ani (dau exemplul nostru cu ResponsabilitateSociala.ro – nu avem cum sa nu ne amintim tot ce se intampla sau se promite in domeniul CSR, la distanta de cateva luni, nu ani).
Buba s-a spart cand Ziarul Financiar a fost interesat de povestea unor clienti, printre care ma aflam si eu, in iunie anul acesta.
Dupa care, mai multi clienti au simtit presiunea de a actiona si s-au organizat intr-o forma curajoasa. In plus, printre “pagubiti” se aflau si cativa jurnalisti sau oameni care au legaturi bune in media.
Asa ca materialele de presa au inceput sa curga. Vi le pun mai jos, pentru a urmari intreaga poveste. Mi se pare o “poveste” cu implicatii interesante si care poate fi luata ca model si in alte parti:
Si cu siguranta o sa mai urmeze, pentru ca e un subiect fierbinte. Cu atat mai mult cu cat vorbim de unul din motoarele cresterii economice din ultimii ani…
Ce se intampla cand oficialii vantura cifre de sute de mii de disponibilizari din sectorul public?
Si niste intrebari ajutatoare: functionarii devin mai constinciosi? Se lupta sa “faca performanta”, ca sa nu fie ei cei disponibilizati?
Raspuns: nu.
Ci se instaureaza panica. Oamenii isi pierd simtul conservarii si ajung la gesturi irationale. Se incearca minimizarea riscurilor (o solutie, in limbaj popular, se numeste “furt”). Sistemul functionaresc intra in blocaj. Orice politica pozitiva, venita de sus (daca ar exista asa ceva), devine inoperabila etc.
Cam asta se intampla, dupa mintea mea. Voi ce credeti?
Incerc de ceva timp sa pun in scris niste idei despre “sindromul Udrea” si despre modul in care e guvernata Romania. Doua lucruri intre care exista asemanari evidente.
Pe de alta parte sunt fascinat de o melodie a lui Leonard Cohen: “Here It Is”.
Exista vreo legatura? Nu-mi dau seama inca.
De aceea, va arat un montaj interesant cu respectiva melodie. Trageti voi concluzia.
Tocmai am ascultat discursul, de un tupeu inimaginabil, al Monicai Iacob Ridzi din Parlament.
Asta in timp ce in alta fereastra de browser urmaream punct cu punct dovezile stranse de DNA referitoare la infractiunile grave pe care le-a comis.
Exista oare vreo limita a nerusinarii pentru astfel de oameni?
PS: mult succes comisiei de ancheta a Elenei Udrea! Sper sa scap odata de rusinea ca traiesc in tara care a ales-o parlamentar si apoi ministru.